The one

Cu patru zile inainte, pe cealalta parte a globului, inima ii batea mai sa-i sparga ieptul. Era o nebunie, avea sa mearga? N-avea sa mearga. Urma sa fie oprita. Arestata? Doamne, aveau sa-l sune si ar fi fost exterminata. L-ar fi suparat si dezamagit pe vecie, s-ar fi dus tot. Dar era al naibii de dornica sa o faca, pentru ca avea incredere in el, cel care planuise totul. Cunostea omul potrivit, dispus sa castige bani, intr-o gramada de locuri. Nu, n-avea ce problema sa fie. Asa disparuse si el cu mai bine de un an in urma. Acelasi om… Nu, nu, n-avea ce sa se intample. Dar adrenalina explodase. Check in, check out. Santiago de Chile. Era un nou om. Daca voia sa dispara, acum ar fi putut sa o faca. Avea destui bani cat sa riste in orice oras, la fel de bine cum ar fi putut sa se hotarasca sa ramana langa el. Dar asta insemna fara familie, fara pieteni… Insemna sa ramana pe jumatate singura. Acum el statea de partea cealalta, un om obisnuit, pe langa care treci fara sa il observi, cu trasaturi frumoase, ingrijit, imbracat simplu cu o camasa ce-i venea perfect, cu manecile suflecate si o pereche de pantaloni negri, la moda. Ochii aveau privirea aceea de demon, cum ii placea ei sa spuna, mintea aceea ca un mecanism elvetian stralucea in spatele lor. Nimeni nu stia ca disparuse in aceste zile, pentru cei de la munca era in concediu, pentru restul era la munca. Patru zile obinuite, patru zile in care nu existase, dar in care traise. Sa fie pe marginea prapastiei insemna, pentru ea, sa se simta vie. Si era cu atat mai mult o nebunie, cu cat restul zilor erau obisnuite. Peste patru ani avea sa scrie cum se simtise in acele patru zile, stiind ca nu mai conta. Secretele nedescoperite la timp si dezvaluite ulterior, trec din adevar in fictiune.

Motivation

Ce te face sa te trezesti de dimineata? Ce te face sa mergi mai departe chiar si atunci cand esti satul de toti si toate si iti vine sa-ti bagi picioarele in lumea asta? Cand totul e de cacat, ce te tine inca in viata? Daca nu ai mai avea nimic, pentru ce ai continua sa lupti?
Fericirea, sau placerea ori bucuria, cum vrei sa o numesti, nu vine din afara. Lumea e acolo afara. N-ai nevoie de ea. Pot sa se duca naibii colegii prosti si baiatul care te ignora, slujba de cacat care te plictiseste si toata porcaria care te-nconjoara. Cand esti satul de toate, ceea ce conteaza este inauntrul tau. Sunt substantele din creierul tau, reactiile chimice, care iti permit sa fii „plin” in absenta stimulilor veniti din societate sau „gol” in mijlocul multimii.
Oricat de rau va fi, atata timp cat am cele doua lucruri importante pentru mine, stiu ca pot sa trec peste, sa plag cu sufletul plin, mai mult decat as rade superficial in orice context. Stiu ca intotdeauna va fi acel ceva pentru care merita sa traiesc. Ceva care ma face sa ma simt in viata, mai mult decat orice si decat toate adunate. Si in egoismul meu nemarginit, este tot ceea ce am nevoie.

Obsession

Este un lucru arat de ciudat cum increderea si bucuria pot pieri din cauza unei lipse a confirmarii unei terte persoane. De ce se purtase atat de ciudat in acea zi, avand imprsia ca orice face e in zadar? Cand nu numai ca lucrurile n-o luasera pe un fagas gresit, ci mergeau din ce in ce mai bine. Era constienta de faptul ca paranoia o facea sa se simta atat de ciudat. Se schimbase ceva in realitate sau doar in conceptia ei despre viitor. Ca atunci cand citesti o carte al carei final il stii si zbaterea personajelor ti se pare deprimanta. Dar cand ceea cecrezi ca e final nu este decat speculatia altui cititor, care se afla cu lectura fix la aceeasi pagina ca tine, de ce sa te lasi influentat? Nu este oare parerea lui cel mult la fel de relevanta ca a ta? De acum stia ca obsesia o dusese pe un drum gresit si o invaluia in umbre negre, care tineau bucuria clipei la distanta. Stia ca totul depinde doar de ea, de pasul pe care il face acum, de vorbele pe care le spune si pe cat de uimitoare reuseste sa fie. Destinul nu este decat urmarea actiunilor pe care le faci acum. Si nu exista prea ratziu, prea greu, prea departe. Exista doar perseverenta, speranta si bucurie. Pentru ca la urma urmei, suntem energie si energia pe care o emitem e cea care ne uneste. Nimic nu ii va sta in drum nici acum, cum nu I-a stat nici alta data. Stia exact ce isi doreste si cat este dispusa sa faca. Si-a dat un termen si nu se va teme.

Punct si de la capat

Privirea ii ramasese fixata, desi s-ar fi putut spune ca priveste deja in gol. Dincolo de imaginea ce ii aparea in fata, mintea ii calatorea deja cu mult in trecut. Cu catva timp in urma nu isi imaginase ca vorbele acelea vor conduce aici. Stia ca avea sa se intample, dar acum ca se intamplase, parca nu ii venea sa creada. Parca era prea curand, parca era neasteptat. Desi cu totul neasteptat nu era, isi amintea acum ziua aceea, oare avusese dreptate? Nu… Ochii aceia priveau acum pe altcineva, parca mai frumos decat pe el. Cand ii spusese ca altcineva o va face mai fericita decat a reusit el vreodata, era mai mult o vorba incurajatoare prin care sa se arate el superior. Dar uite ca se intamplase. Totusi si el o facuse.

Fiecare relatie este atat de diferita si pentru faptul ca ai fost atat de aproape de cineva, nu inseamna ca nu iti mai poti reveni. Cand firul se rupe si incerci in repetate randuri sa il inozi, dar se rupe din nou, poate nu este vina ta, ci a firului care s-a invechit. Cand stii ca ai facut tot ceea ce ti-a stat in putere, poti sa pleci cu inima impacata, sa iti ontinui drumul fara sa te mai uiti vreo secunda inapoi. Uneori conteaza doar sa fii pe acelasi film. Oamenii nu au de ce sa se schimbe, nu trebuie sa faca sacificii si nu trebuie sa te astepti de la ei sa o faca. Tot ce poti este sa stii ce meriti si sa nu accepti mai putin din teama de a ramane fara nimic. Pentru ca in compromisurile pe care le faci cu tine insuti, mereu te vei intreba „dar daca…?”. Uneori, primul pas spre bucurie este o ora de plans. In fata ei insasi stia cu certitudine ca se desprinsese cu totul. Stia pentru ca era cu inima impacata si fara resentimente sau sentimente. Si norocul facuse in asa fel incat sa gaseasca cheia usii potrivite pentru a o deschide, inainte ca cealalta sa se inchida definitiv.

More than meets the eyes

Era cu siguranta perfect. Cele sapte diamante aveau o taietura ideala. Razele soarelui treceau atat de usor prin pietrele acelea atat de clare si stralucitoare, iar in simetria lor excelenta parca vedeai o intreaga lume in minatura. Balurile din sali cu oglinzi, in care inalta societate isi etala hainele luxoase. Cluburi secrete in care doar cei mai puternici oameni din lume aveau acces. Energia pura, lumina, misterul, credinta. Erau stelele care ii fascinau pe oameni inca din cele mai indepartate timpuri. Se intreba cum reusisera sa le aduca la cel mai inalt grad de finisaj si de simetrie.

Avea sa poarte mandra acest colier, in fata caruia orice altceva palea. I-ar fi putut afla povestea, cum fusesera descoperite acele diamante de o culoare si o claritate perfecte. Cum cel mai priceput om le-a finisat atat de bine. Cat timp fusese pus in aceasta migaloasa bijuterie. Cat talent, cata pricepere si cati bani fusesera investiti. Oare pentru ei conta mai mult castigul sau satisfactia si mandria resimtite la vederea produsului final?

Dar raspunsurile la aceste intrebari nu ar fi schimbat nimic in viata ei. Din ziua in care a primit acest pretios dar, trecutul lui nu mai era relevant. Avea sa il puna in valoare, sa se mandreasca cu el si sa se bucure atunci cand ii stralucea la gat. Avea sa ii implineasca scopul pentru care a fost creat.

Pentru ca uneori raspunsurile la intrebari considerate vitale nu reprezinta decat o curiozitate. Sa intorci privirea spre trecut te poate face sa ratezi prezentul. Mai important este sa faci lucrul pentru care ai ajuns aici, decat sa stii cine si de ce te-a trimis. Pentru ca sa t opresti in mijlocul drumului si sa te intrebi ce e cu tine, te poate impiedica sau intarzia la linia de finish. In timp ce odata ajuns la destinatie, te poti opri sa iti analizezi calatoria.

Rasarit

Ultima fila din carte, ultima scena din film reflecta starea constanta a personajelor deja ajunse pe o linie de plutire.

Privea, prin peretele de sticla al penthouse-ului, lumina rece a diminetii care se revarsa peste orasul plin de zgarie-nori. Lumina care unea timpurile intr-un punct. Revista aruncata pe fotoliul alaturat fusese citita partial in ultimile doua zile. O luasera din aeroport. Trecusera deja de mult de primele excursii impreuna si acum calatoreau constant. Placerea de a vedea locuri noi si de a se bucura de tot ceea ce lumea are sa le ofere era unul din multele lucruri pe care le aveau in comun. In camera se simtea mirosul proaspat de cafea. Doar o ceasca, din care ieseau aburi calzi. Era liniste, era momentul in care lumea sta in loc si nu esti decat tu cu tine insuti. In contrast cu tapiteria alba, pielea ii parea si mai bronzata. Matase si catifea. Visuri implinite de atitudinea optimista si de veselie.

Incet, primele raze ale soarelui apareau printre cladiri. „Buna dimineata, lume! A mea este, cu siguranta, buna.” Dusul se auzea usor. La urma urmei somnul este pentru cei singuri; cand ai atatea de facut nu iti doresti sa il lasi sa treaca si vrei sa profiti de fiecare moment. S-a apropiat si i-a atins pielea usor. Dupa atata timp, inca mai simtea fiori. Se pare ca persoana potrivita chiar exista; langa care sentimentele iti raman neschimbate. Persoana langa care sa nu te plictisesti niciodata si pe care sa o placi exact asa cum este. Si cum ai putea sa te mai plictisesti cand sunt atatea de facut?

Lumina rece a diminetii s-a evaporat usor si razele calde invaluiau intreaga incapere. Timpul a luat-o din loc, lumea a revenit la viata si placerea ii invaluia din nou. Avea parte inca o data de momente care ii faceau viata sa merite traita. Si asa va fi pana la sfarsit.

Baby if you stay you’ll be forgiven

In noaptea aceea de august, in urma cu 6 ani, statea pe balconul din camera ei si privea stelele cazatoare. La fiecare cometa observata isi punea aceeasi dorinta – ca el sa fie prietenul ei. De atunci a mai trecut un an, in care au fost apropiati. Ii placea felul cum vorbea, ironia lui si glumele spuse pe un ton serios, ochii lui blanzi, cu umbra aceea sub genele de pe pleoapa inferioara, parca desenata cu fard maro, buzele lui pline si perfect conturate, degetele fine si subtiri. Nu o sa uite noaptea aceea de vara in care s-au tinut de mana, dezamagirea ei a doua zi, pentru ca el n-o sarutase ai bucuria pupicului pe care el i l-a dat in statie, la plecare. De atunci au mai trecut inca 5 ani de iubire, de suparari, bucurii, schimbari,experiente noi, disperare, liniste, fericire si certuri. Si in noaptea asta de inceput de toamna, stia la fel de bine ca in seara de sfarsit de vara de acum mti ani ca el este viitorul ei si ca il placea destul incat sa il vrea alaturi. Speranta ei, si poate nimic altceva din partea lui care sa o incurajeze, era la fel de vie ca atunci si era puterea ei de a merge mai departe.

Previous Older Entries

%d blogeri au apreciat asta: