Oare-am sa mai fiu vreodata ce voiam sa fiu

1M-am plictisit sa incerc din greu. Nu vreau sa fiu o Rebecca Sharp si nici nu stiu cum as reusi. Cu fiecare zi care trece ajunge sa ma intereseze tot mai putin de ceea ce se intampla in viata de zi cu zi. De ce sa-mi mai bat capul cand vad ca niciodata nu iese nimic asa cum doresc? De multe ori imi dau seama ca sunt in plus. E posibil ca eu, din cauza firii mele putin reci, sa-i fac pe oameni sa creada ca nu se pot apropia prea mult de mine, poate gresesc atunci cand pentru un singur om ii uit pe toti ceilalti din jur. Sunt putini cei la care tin cu adevarat. Am inceput sa pierd din anumite tipuri de sentimente, din sentimentele „de mijloc”, dar altele le-au luat locul; a aparut nepasarea. E o treaba ciudata. Cand ma gandesc ca ar fi mai bine sa nu mai simt nimic, imi dau seama ca nu vreau intr-adevar asta.

Cum as putea ramane in istorie, cand nici macar in gandul celor din jurul meu nu sunt? Intotdeauna ajung prea tarziu. Insa niciodata nu e prea tarziu pentru a o lua de la inceput. Doar ca pentru a o lua de la inceput, trebuie sa ajungi la un sfarsit. Daca as fi nemuritoare, ar fi mai usor… Dar cu toate ca in anumite momente ma intristeaza, nu-mi mai pasa cu adevarat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: