Rain

Ploua. Urmarea picaturile de ploaie in lumina galbena a becului si in timp ce fuma, amintirile i se trezeau. Imagini i se succedau cu repeziciune. Era o ploaie usoara, ca in noaptea aceea cand cautau un magazin pe langa parcul Tineretului si planuiau ceva ce-i crestea adrenalina; a inceput sa picure si au intrat in scara unui bloc. Apoi dimineata, cand a iesit de la metrou, turna cu galeata, exact ca in noaptea calda de vara, cand stateau impreuna pe balcon ascultand melodia aceea ce-i facea pielea sa se zbarleasca. Sau ca atunci cand s-au adapostit de ploaie sub marginea aceea de la Palatul Copiilor, dupa tripul prin Cismigiu. Ei, care i-au redirectionat viata, astfel incat sa mearga pe drumul ce mai tarziu va avea sa afle ca i-a adus totul, ceea ce considera mai important in viata. Ei toti in care vedea numai ceea ce era mai bun, neinteresata fiind de defectele lor. Poate pentru unii primordial era interesul pentru continuarea viciilor comune, dar lumina nu era inecata in intuneric. Ciudate zile, in sensul bun. Pareau atat de departe, dar totul va ramane cald in inima ei. De cand n-a mai trecut pe acolo. Treptat altul ajunsese locul in care duceau toate drumurile si aproape nici nu observase schimbarea. Pe la acele blocuri se intamplasera multe; parculetul, magazinul, scarile, gangul, noptile albe. Toate lucrurile noi, vartejul in care intrase si in care totul parea sa se lege. N-o sa uite vreodata, niciodata! Asculta muzica psihedelica si se uita pe geam. Fumul se ridica incet, incerca sa scrie cu verde pe albul peretilor. Incepuse sa ploua mai tare si isi amintea de orasul acela minunat pe care il iubea, acele zile au fost intr-adevar fericite; acolo ploua aproape in fiecare zi, mai putin ziua in care s-a dat in montagne russe. Parca retraia acel moment. A inchis ochii si a pornit. Senzatia s-a amplificat. Acum era ceva schimbat, pentru ca isi facea propriul traseu. Stanga, coteste la dreapta, urca… Si coboara cu viteza. Apoi inca o data si inca o data. Era atat de real! Nu crezuse niciodata ca intr-un trip se putea simti asta, senzatia fizica exact ca si cum ar fi real. Pulsul ii crescuse si incepuse sa tremure. A deschis brusc ochii si incerca sa se linisteasca, sa iasa complet din film. Melodia s-a terminat si a inceput alta. Da, pe aceasta o ascultase pentru prima data in dupa-amiaza cand…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: