LSD

Am citit cartea asta a lui Hoffman, LSD-My Problem Child, si mi-a placut suficient de mult incat sa merite un post pe blogul meu. De LSD cred ca ati auzit toti si n-are rost sa va plictisesc prea rau cu introducerile.

Hoffman incepe prin a povesti o intamplare din copilarie, care i-a ramas vie in memorie. Intr-o dimineata, se plimba pe un drum forestier din Elvetia; copacii din padure erau proaspat inverziti, pasarelele cantau, iar razele soarelui de dimineata luminau placut. Dintr-o data, totul s-a transformat intr-un mod ciudat, a aparut intr-o lumina speciala. Brusc, in acea dimineata de primavara, padurea parca radia si el s-a simtit cuprins de o senzatie de fericire, siguranta si unitate. A ramas vrajit in mijlocul naturii, iar cand viziunea a inceput sa dispara, a fost cuprins de un sentiment de neliniste. Ceva atat de real si convingator se putea sfarsi atat de repede? In copilarie a experimentat mai multe astfel de momente in natura, iar aceste experiente l-au convins ca exista o realitate miraculoasa, ascunsa. Si-ar fi dorit sa-si descrie viziunile in poezii sau tablouri, dar stia ca nu are talent de artist, asa ca, in incercarea de a patrunde in esenta materiei, a devenit chimist si, intrigat de lumea palntelor inca din copilarie, a ales sa se specializeze in cercetarea plantelor medicinale. In cursul acestei cariere a fost dus la substante psihoactive, care provoaca halucinatii, ce in anumite conditii pot evoca viziuni similare experientelor spontane descrise mai sus. Cea mai importanta dintre aceste substante halucinogene a ajuns sa fie cunoscut sub numele de LSD. In incercarea sa de a sintetiza LSD-ul, Albert Hoffman a studiat intens LSA-ul, o substanta prezenta in semintele de zorele, un extract echivalent LSD-ului, dar nu la fel de puternic.

LSD-ul poate fi o experienta semnificativa, dar poate avea efecte catastrofale; de aceea nu trebuie confundat cu un drog de placere. In timp ce utilizarea LSD-ului in psihiatrie prezinta riscuri foarte mici, ingerarea acestei substante fara supraveghere medicala este periculoasa. In fazele maniacale sau hiperactive, sentimentul de invincibilitate poate duce la accidente grave. Subiectul se poate crede atotputernic, ceea ce il poate determina sa actioneze necugetat, sfarsind prin a-si face rau (cazurile sunt destul de rare, dar ele trebuie sa serveasca drept avertisment). In cazul in care in timpul administrarii LSD-ului apare o stare depresiva, un horror trip, viziunile inspaimantatoare, agonia mortii sau teama de a innebuni pot duce la o cadere psihica sau chiar la sinucidere.

In psihanaliza si psihoterapie, LSD-ul ajuta pacientii sa-si perceapa problemele la adevarata lor semnificatie. Acesta nu acopera conflictele interioare, ci le intensifica, le scoate in evidenta, devenind astfel mai usor de tratat; de aceea, LSD-ul este cea mai proasta modalitate de a trata o depresie. Experientele mistice provocate deliberat cu ajutorul LSD-ului implica anumite pericole care nu trebuie subestimate. Medicii trebuie sa tina seama de efectele specifice ale acestor substante si anume capacitatea lor de a influenta constiinta, esenta interioara a fiintei. De aceea, supravegherea medicala este necesara si recomandata.

LSD nu produce dependenta, nu apar tulburari la retragerea lui si nu au fost raportate prejudicii organice sau decese, ca o consecinta directa a intoxicatiei cu aceasta substanta. Un trip pe LSD nu dureaza mai mult de 12 ore, indiferent de numarul si marimea dozelor. Ingerarile repetate duc la toleranta, ceea ce inseamna ca dozele suplimentare sunt ineficiente. Persoana isi aminteste exact ceea ce experimenteaza.

Conteaza atat mediul exterior cat si starea mentala din acel moment a celui care ia LSD, atitudinea sa fata de drog, asteptarile sale; chiar si sentimentele inconstiente de fericire sau frica pot avea efect, deoarece LSD tinde sa intensifice starea psihica actuala. Un sentiment de fericire poate fi sporit la beatitudine, o depresie poate fi aprofunda pana la disperare. Frumusetea unei camere sau a unui loc in aer liber este perceputa mai intens, datorita faptului ca LSD-ul stimuleaza organele de simt. Persoanele prezente, aspectul lor, trasaturile lor, mediul acustic sunt la fel de semnificative si influenteaza experienta. Zgomotele inofensive pot ajunge chinuitoare, iar muzica frumoasa se poate dezvolta intr-o experienta euforica.

* „M-am plimbat mai departe prin oras prin piata. Nu am avut viziuni; am vazut si auzit tot ca de obicei, si, totusi, totul a fost, de asemenea, modificat intr-un mod de nedescris; „ziduri imperceptibil sticloase” peste tot. Fiecare pas pe care-l faceam devenea din ce in ce mai automat. Mi se parea ca pierd controlul asupra musculaturii mele faciale – am fost convins ca fata mea a devenit rigida, complet lipsita de expresie, goala, ca o masca. Singurul motiv pentru care am continuat sa merg a fost pentru ca mi-am amintit ca si cum „mai devreme” m-am deplasat in alta parte. Dar amintirile de dinainte, cu cat erau mai indepartate, erau mai nesigure. Imi amintesc ca mainile imi stateau oarecum in drum, asa ca le-am pus in buzunar, le-am lasat sa se legene, le-am tinut la spatele… ca pe niste obiecte greoaie, care trebuie tarate dupa noi si cu care nu stim ce sa facem. Am avut aceeasi reactie in ceea ce priveste intregul meu corp. Nu mai stiam de ce eram acolo si unde ar fi trebuit sa merg. Toate simturile necesare pentru a lua astfel de deciziile erau pierdute. Ele puteau fi reconstruite numai laborios, pe baza amintirilor din trecut. A fost nevoie de o lupta de acest fel pentru a parcurge scurta distanta dintre piata si casa mea. In niciun fel nu am avut sentimentul de a fi beat. Ce am experimentat a fost mai degraba o stingere mentala treptata. Acesta nu a fost deloc inspaimantatoare, dar imi pot imagina ca in cazul anumitor tulburari psihice are loc un proces similar: atata timp cat amintirea existentei individuale este inca prezenta, pacientul care s-a deconectat inca mai poate (intr-o anumita masura) sa-si gaseasca drumul in lume; mai tarziu, atunci cand amintirile dispar si, in final mor, el isi pierde complet aceasta capacitate. La scurt timp dupa ce am intrat in camera mea, imaginea sticloasa a disparut. M-am asezat jos, cu vedere spre fereastra si am fost fermecat: fereastra era larg deschis, perdelele erau diafane si un vant usor din exterior se juca cu aceste voaluri si cu siluetele plantelor cu frunze si ramificatii de pe pervazul din spatele, in lumina soarelui. Acest spectacol ma captiva. M-am “scufundat” in el, vedeam numai aceasta blanda si neincetata ondulare a umbrelor plantelor in soare si vant. Stiam ce era, dar cautam un nume pentru aceasta, o formula, cuvantul „magic” pe care deja il stiam si il aveam: Totentanz – dansul mortii. Asta era ceea ce vantul si lumina imi afisau pe acest ecran diafan. A fost infricosator? Mi-a fost frica? Poate, la prima vedere. Dar apoi o mare veselie m-a cuprins; am auzit muzica tacerii si chiar si sufletul meu dansa cu umbrele in fluieratul vantului. Da, intelesesem: aceasta este perdeaua si tocmai aceste draperii sunt secretul. Prin urmare, de ce sa fie rupt? El, care lacrimeaza doar pentru sine. Pentru ca acolo, in spatele cortinei, este nimic.”

National Geographic – Documentar despre LSD

1 comentariu (+add yours?)

  1. HadesElf
    Oct 26, 2011 @ 09:41:14

    Frumos ai scris. Am citit si eu cartea si este exceptionala. Eu impreuna cu un prieten practicam neoshamanismul prin psihedelice gen LSD, Muscimol, Mescalina, Dextrometorfan, Benzidamina, Psilocibin. Poate te`ar interesa asta (e ceva ce am scris dupa a doua zi de la ingestia unei doze de LSD):
    „The LSD trip is a pilgrimage far out beyond your normal mind, into that risky and revelatory territory which has been explored for thousands of years by mystics and visionary philosophers.”
    Care este motivul pentru care multi tineri dedati la droguri psihedelice au simtit o atat de mare atractie pentru India?
    Fara sa cunoasca limba, fara sa o invete, fara o adevarata cunoastere a religiilor si fara sa le studieze, acesti transfugi ai Occidentului se simt acolo in largul lor (si eu deasemenea) , la unison cu ceea ce ii inconjoara, intr`o detasare care nu distoneaza.
    In timp ce descinderea intr`o alta lume se pregateste fara stirea mea.
    Cu un munte de cunostiinte in spate m`am avantat cu o doza de 20-30 micrograme in acest paradis. Cu ochii inchisi, priveam in mine, ca pe un ecran, culorile si liniile lipsite de masura ale LSD`ului, facandu`si aparitia in vederea launtrica, si agitatia imaginilor, intotdeuna asa de surprinzatoare. Apoi brusc nimic. Nu am mai vazut nimic. Alunecasem intr`un strafund. O usa pana aici deschisa se inchisese, subit, intr`o tacere absoluta…
    Valurile oceanului lesedenian se topisera in mine, rasturnandu`ma, rostogolindu`ma pe un pietris firav. Miscarile ramase pana atunci inauntrul viziunii erau acum pe mine! Lucru care nu durase 10 secunde si se implinise. Eram pierdut.
    Dar nu atat de repede. Sa nu ne grabim. Supliciul va dura ore, inca nu a inceput. Este ora 11 jumate. Inca nu stiu ce urmeaza sa abordez marea incercare a spiritului.
    Inocent ca un turist, asist la primele schimbari. Asist cu calm la agitatia launtrica, bizara, pe care deja o cunosc, pe care deja o recunosc (datorita experientei psihedelice a dextrometorfanului). Notez inceputul destramarilor pe care, fara indoiala, in curand le voi vedea. Un inceput de respiratie mai grav se iveste in pieptul meu, preludiu la o alta „atentie”.
    Scufundarea.
    Mi s`a vorbit despre viziuni de cristal. Am luat oglinda si am invartit`o intre degete. In felul acesta urma sa procedez deja punand`o inutil in 3-4 pozitii pana cand… M`AM SCUFUNDAT. A fost o scufundare instantanee. Am inchis ochii ca sa`mi regasesc viziunile. Eram rupt de circuitul acesta. Pierdut intr`o adancime surprinzatoare, nu mai miscam. S`au scurs in felul aceste cu stupoare cateva secunde. Si brusc valuri nenumarate ale oceanului lesedenian se revarsau asupra`mi, ma rasturnau. Ma rasturnatu, ma rasturnatu, ma rasturnatu, ma rasturnatu. Nu se va mai termina vreodata. Ma aflam singur in vibratia devastarii, fara margine, fara adaugime, om-tinta, care nu mai reuseau sa se intoarca la ale sale. Ce facusem? Plonjand, ma unisem, cred, cu strafundurile mele, coincideam cu mine, nu ca observator-vizionar ci un eu intors la mine -si din plin, deasupra uraganului.
    In existenta mea incerc (voind sa observ) sa ma aproprii cat mai mult posibil de mine, dar fara sa coincid, fara sa ma abandonez, fara sa ma daruiesc. Vreau sa raman o margine, care are insemnatatea unei marje de securitate (a spiritului). Pentru a fi eu, poate parea excesiv sa fie nevoie din parte`mi de un dar.
    Cu toate acestea, obiectele din afara isi recapatau culorile naturale desi tot vii erau. Excitatia optica parca ar fi disparut dar a urmat intr`un mod devastator.
    Ca si cum ai vedea orasele si semnele.
    Exista culori-LSD precum exista culori-Mescalina. Culori tipatoare. Rosuri stridente trec alaturi de un verde absolut. Este o drama optica. Apoi cele scarboase. Nestematele cu ghiotura, vizibil false , sunt un permanent cadou. Slabind in continuare LSD`ul va imparti pana la epuizare panze cu ape, satinuri indoielnice, obiecte nichelate, panze de paianjen, forme serotoninergice simetrice (desi simetria e intr`o permanenta schimbare intrucat miscarea e fireasca). Din cand in cand, culori foarte intense si pure – insa mai devreme sau mai tarziu bazarul revine, distrugand efectul frumusetilor precedente
    Dupa aproape 5 ore de la ingestia LSD`ului, dupa marile socuri ale incepului si dupa amplele desfasurari care urmeaza, in oboseala (din cauza ei?), fenomenul ideilor gravitand asemenea unor planete este frapant si usor de observat. O idee vine, apoi inceteaza rapid sa mai existe. Atunci cand revine, cateva minute mai tarziu, pare absolut noua. Exact inainte sa dispara, ai fugitivului sentiment, daca nu de a o recunoaste, cel putin a trecut pe aproape. Dar cand? Acum trei minute? O ora? Totul se termina inimaginabil de repede si inexplicabil precum nimic nu s`ar fi intamplat. Halucinez orase, temple, figuri si ma pierd in universul launtric LSD`ului. Dar totul este pe moment si foarte rapid precum o sageata care se avanta prin aer. Uit.
    A doua seara, fiindu`mi frica de revenirea spaimei metafizice din ajun, chiar daca m`ar fi costat inca un efort dur (efort de smulgere din starea in care ma gaseam) , am inceput sa bat cateva ritmuri. Starea de bine s`a aratat imediat. Gratie ritmului, dislocam, sfidam, la randu`mi, infinitezimalele oscilatii care imi zdruncinau gandurile si care imi imbatau mintea.
    „Muzica este facuta pentru a tempera bucuria” (de Yo-Ki). Bucuria! Ar fi atat de mare! Desigur, in cazul de fata, nu bucuria, ci intreaga`mi fiinta, ajunsa in exces dupa ceasurile atroce, trebuia temperata. Si muzica a reusit curand, cu o surprinzatoare usurinta. A reintregit in cateva clipe omul desfacut in bucati, pe toate drumurile de sine insusi risipit, iar linistea l`a regasit in sunete armonioase…
    Continuam sa renastem din propria intelegere spirituala asupra vietii.

    Sper ca ai avut rabdare sa citesti ^^
    O zi faina

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: