Candva

Cand orasul era plin de viata. Cand pe seara, dupa ce beam o cafea pe balcon, plecam spre Romana. Cand ma plimbam pe Lipscani printre terasele pline de oameni si eram fericita, nerabdatoare sau ma simteam atat de rau incat speram ca urmatorul pas sa nu fie ultimul. Cismigiul. „Barca pe valuri” cantata la acordeon, care se auzea obsesiv prin parc si pana la Universitate. Parcurile din care ne intorceam noaptea pe jos acasa. Diminetile in care ascultam Alternosfera. Drumul facut pe canicula in tramvaiul ala aglomerat. Lenea, vacanta, libertatea. Atatea sentimente asociate cu melodiile ascultate, atatea zile care au fost ori albe ori negre. Pantalonii scurti. Marea si trenurile. Atunci cand la noua seara era inca lumina. Si in principal tu, tu mai aproape de mine.

O toamna lunga si calda, amintirea trista a verii. Cu prea putine zile intunecate si racoroase, cand ceata acopera orasul… si-a pierdut din farmec. Nu ne-a rupt de vara, dar nici nu ne-a lasat sa ne bucuram in continuare de ea; n-a reusit sa fie decat o imitatie de anotimp, care a trecut prea repede, fara sa lase nimic in urma. Am fost ca teleportati brusc dintr-o lume de basm inapoi la banala realitate, treziti si adusi cu picioarele pe pamant, ingrijorati si ocupati cu problemele de zi cu zi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: