Dileme

In timp ce lucrurile si sentimentele minunate sunt mult prea complexe pentru a fi exprimate in cuvinte, regretelor si nemultumirilor este mai usor sa le facem loc in cateva fraze.

E pacat ca uneori incercam sa gasim nod in papura unde nu ar fi cazul. Ca dam prea multa importanta unor lucruri atat de nesemnificative incat ar trebui sa treaca neobservate.

Ca asteptam de la celalalt perfectiunea atunci cand nici noi nu suntem perfecti. Si in loc sa iubim pe cineva cu calitatile si defectele sale, il idealizam in minte, cautam in el desavarsirea, fiind astfel dezamagiti in fiecare secunda de realitate. Pentru ca asteptarile, fiind atat de mari, ne fac sa nu ne putem ridica la nivelul lor. Iar cand solutia, oricare pe care ai gasi-o, este respinsa, ce mai ramane sa faci?

Sunt probleme vechi si motive de suparare constanta, pentru care nu se gaseste o rezolvare si care vor pluti mereu, neclarificate, care vor exista latente in suflet, umplandu-l picatura cu picatura. Indiferent daca pe moment sunt ignorate, ele vor fi acolo mereu, distantand tot mai mult, pe zi ce trece. Caci un adevar denaturat, ascuns, va da in fiecare moment motive de suspiciune si framantari, gelozie si intristare, care ne fac nefericiti, suparati pe el, pe relatie, pe lume, pe viata, pe noi insine si satui de tot. Iar increderea este fundatia relatiei, care, daca nu este solida, intreaga constructie va fi fragila, oricat de bine ar fi construite celelalte aspecte.

Ca apreciem ceea ce avem abia dupa ce pierdem. Pentru ca legatura odata rupta, poate fi innodata, dar niciodata nu va mai fi la fel. Ce ne dorim de la celalat este sa fim speciali in ochii sai, mai presus de oricine altcineva, asa cum este celalat in ochii nostri. Suntem dezamagiti atunci cand cei pe care ii credeam speciali ne trateaza la fel ca ‘restul lumii’, la fel ca pe ‘restul lumii’.

Abia atunci cand cunosti fericirea iti dai seama de profunda e tristetea. Si poti incerca sa pastrezi doar amintirile frumoase din trecut, desi gandul la un viitor departe de celalalt este cel mai trist. Inainte, cand auzeam ca dragostea nu e de ajuns, spuneam ca e o prostie si o exagerare din partea unor oameni care nu comunica si care se complica. Dar se pare ca e adevarat, pentru ca uneori nu depinde de noi si indiferent cat de sinceri si corecti am fi, oricate incercari am face, perceptia celuilalt asupra evenimentelor si masura in care el ne raspunde la fel sunt esentiale.

Insa atunci cand intalnim persoana potrivita, totul merita; avem motivatia de a merge mai departe, de a incerca sa fim mai buni pe toate planurile, ne simtim rasplatiti inzecit. Cand il vezi ca zambeste datorita tie… Si vrem sa facem in asa fel incat fiecare zi sa fie mai frumoasa decat precedenta, atat pentru noi, cat si pentru celalalt, a carui fericire ne face fericiti. Fiindca nimic nu se compara cu bucuria si implinirea simtite atunci cand ai alaturi pe cineva, pe cel potrivit. Nu mai ratacesti singur prin lume; acum sunteti amandoi. Chiar daca problemele zilnice nu dispar, e mai usor sa le faci fata, pentru ca, la urma urmei, ai ceea ce conteaza cu adevarat!

Pentru ca simt dragostea adevarata, care nu-mi permite sa fiu departe de tine. E ca si cum mi-as rupe o jumatate din mine. De multe ori nu stiu cum sa procedez, pentru ca nu stiu cum ar fi normal sa se faca. Mi-e atat de greu sa arat ce simt cu adevarat, pentru ca niciodata n-am facut-o. Cum mi-ar putea fi usor acum, cand e vorba de ceva infinit mai profund? De multe ori aleg sa tac, pentru ca nu-mi gasesc cuvintele potrivite sa-ti spun tot ceea ce simt. Ar trebui o mie de fraze care sa explice un singur sentiment, cum ti le-as putea descrie pe toate, cand ele se modifica si se intensifica in mai putin de o secunda? Mi se pare atat de banal si de cliseic acest restrans vocabular, incat prefer sa renunt. Mi-as fi dorit sa fiu o scriitoare, ca sa pot descrie fiecare traire, sau o pictorita care sa transpuna in culori fiecare emotie. Si cu siguranta ar fi cele mai impresionante opere, pentru ca tu.. .tu esti inspiratia, iar arta inseamna in primul rand sentimente. Cand nu stiu pe unde o iau si ma opresc in intersectie, am nevoie de tine sa ma tragi de mana oriunde, inainte sa ne calce masina pe amandoi. Asa cum eu voi fi intotdeauna langa tine, gata sa-ti sar in ajutor. Iubeste-ma si uraste-ma cateodata cand merit, ajuta-ma sa fiu mai buna, arata-mi unde am gresit. Pentru ca vreau sa evoluam impreuna.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: