E pentru ca…

…fara tine e o moarte vie.

Gandul acela a rasunat in mine ca urletul disperarii intr-o grota inghetata si m-a cutremurat din cap pana in picioare. A fost momentul in care tocmai realizasem starea in care ma aflam de fapt; nu voisem sa admit si in tot timpul acela… Nu pierdusem doar ceea ce credeam ca am castigat, ci si ceea ce aveam pana atunci, caci in loc sa prind mai mult avant, ma trageam inapoi. Si sub soarele acela rece si trist, asteptand la semafor, m-am trezit brusc ca din somn, dandu-mi seama de cumplitul adevar: eram singura, iar viitorul se afla pierdut in ceata. Ca sa il regasesc nu aveam decat un lucru de facut, insa cel mai greu; trebuia sa ma rup de tot, oricat de greu si de dureros ar fi. Aveam sa plang si sa trec prin clipe negre, insa voi plati vindecarea timpului cu lacrimile varsate. Nu mai aveam de ce sa raman… Nostalgia amintirilor frumoase, a glumelor, numele-locurile-situatiile-vorbele-imaginile, tot ceea ce ma legase in acest timp – aveau sa ma bantuie mereu si de ele imi era cel mai frica in zilele ce aveau sa urmeze – si in restul vietii. Aveam sa pun punct si sa dispar?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: