Carti

Book-Flying-LettersM-am hotarat sa scriu de acum inainte la sectiunea Carti si cateva cuvinte despre cartile si autorii care mi-au placut, pentru ca o lista de ‘recomandari’ nu e suficienta 🙂

Asa ca de la carti despre LSD si DMT, la bestselleruri americane si carti englezesti de spionaj, de la autori nordici la autori romani, de la distopii la carti despre viata underground, o sa scriu despre tot ce mi-a placut.

LSD

Am citit cartea asta a lui Hoffman, LSD-My Problem Child, si mi-a placut suficient de mult incat sa merite un post pe blogul meu. De LSD cred ca ati auzit toti si n-are rost sa va plictisesc prea rau cu introducerile.

Hoffman incepe prin a povesti o intamplare din copilarie, care i-a ramas vie in memorie. Intr-o dimineata, se plimba pe un drum forestier din Elvetia; copacii din padure erau proaspat inverziti, pasarelele cantau, iar razele soarelui de dimineata luminau placut. Dintr-o data, totul s-a transformat intr-un mod ciudat, a aparut intr-o lumina speciala. Brusc, in acea dimineata de primavara, padurea parca radia si el s-a simtit cuprins de o senzatie de fericire, siguranta si unitate. A ramas vrajit in mijlocul naturii, iar cand viziunea a inceput sa dispara, a fost cuprins de un sentiment de neliniste. Ceva atat de real si convingator se putea sfarsi atat de repede? In copilarie a experimentat mai multe astfel de momente in natura, iar aceste experiente l-au convins ca exista o realitate miraculoasa, ascunsa. Si-ar fi dorit sa-si descrie viziunile in poezii sau tablouri, dar stia ca nu are talent de artist, asa ca, in incercarea de a patrunde in esenta materiei, a devenit chimist si, intrigat de lumea palntelor inca din copilarie, a ales sa se specializeze in cercetarea plantelor medicinale. In cursul acestei cariere a fost dus la substante psihoactive, care provoaca halucinatii, ce in anumite conditii pot evoca viziuni similare experientelor spontane descrise mai sus. Cea mai importanta dintre aceste substante halucinogene a ajuns sa fie cunoscut sub numele de LSD. In incercarea sa de a sintetiza LSD-ul, Albert Hoffman a studiat intens LSA-ul, o substanta prezenta in semintele de zorele, un extract echivalent LSD-ului, dar nu la fel de puternic.

LSD-ul poate fi o experienta semnificativa, dar poate avea efecte catastrofale; de aceea nu trebuie confundat cu un drog de placere. In timp ce utilizarea LSD-ului in psihiatrie prezinta riscuri foarte mici, ingerarea acestei substante fara supraveghere medicala este periculoasa. In fazele maniacale sau hiperactive, sentimentul de invincibilitate poate duce la accidente grave. Subiectul se poate crede atotputernic, ceea ce il poate determina sa actioneze necugetat, sfarsind prin a-si face rau (cazurile sunt destul de rare, dar ele trebuie sa serveasca drept avertisment). In cazul in care in timpul administrarii LSD-ului apare o stare depresiva, un horror trip, viziunile inspaimantatoare, agonia mortii sau teama de a innebuni pot duce la o cadere psihica sau chiar la sinucidere.

In psihanaliza si psihoterapie, LSD-ul ajuta pacientii sa-si perceapa problemele la adevarata lor semnificatie. Acesta nu acopera conflictele interioare, ci le intensifica, le scoate in evidenta, devenind astfel mai usor de tratat; de aceea, LSD-ul este cea mai proasta modalitate de a trata o depresie. Experientele mistice provocate deliberat cu ajutorul LSD-ului implica anumite pericole care nu trebuie subestimate. Medicii trebuie sa tina seama de efectele specifice ale acestor substante si anume capacitatea lor de a influenta constiinta, esenta interioara a fiintei. De aceea, supravegherea medicala este necesara si recomandata.

LSD nu produce dependenta, nu apar tulburari la retragerea lui si nu au fost raportate prejudicii organice sau decese, ca o consecinta directa a intoxicatiei cu aceasta substanta. Un trip pe LSD nu dureaza mai mult de 12 ore, indiferent de numarul si marimea dozelor. Ingerarile repetate duc la toleranta, ceea ce inseamna ca dozele suplimentare sunt ineficiente. Persoana isi aminteste exact ceea ce experimenteaza.

Conteaza atat mediul exterior cat si starea mentala din acel moment a celui care ia LSD, atitudinea sa fata de drog, asteptarile sale; chiar si sentimentele inconstiente de fericire sau frica pot avea efect, deoarece LSD tinde sa intensifice starea psihica actuala. Un sentiment de fericire poate fi sporit la beatitudine, o depresie poate fi aprofunda pana la disperare. Frumusetea unei camere sau a unui loc in aer liber este perceputa mai intens, datorita faptului ca LSD-ul stimuleaza organele de simt. Persoanele prezente, aspectul lor, trasaturile lor, mediul acustic sunt la fel de semnificative si influenteaza experienta. Zgomotele inofensive pot ajunge chinuitoare, iar muzica frumoasa se poate dezvolta intr-o experienta euforica.

* „M-am plimbat mai departe prin oras prin piata. Nu am avut viziuni; am vazut si auzit tot ca de obicei, si, totusi, totul a fost, de asemenea, modificat intr-un mod de nedescris; „ziduri imperceptibil sticloase” peste tot. Fiecare pas pe care-l faceam devenea din ce in ce mai automat. Mi se parea ca pierd controlul asupra musculaturii mele faciale – am fost convins ca fata mea a devenit rigida, complet lipsita de expresie, goala, ca o masca. Singurul motiv pentru care am continuat sa merg a fost pentru ca mi-am amintit ca si cum „mai devreme” m-am deplasat in alta parte. Dar amintirile de dinainte, cu cat erau mai indepartate, erau mai nesigure. Imi amintesc ca mainile imi stateau oarecum in drum, asa ca le-am pus in buzunar, le-am lasat sa se legene, le-am tinut la spatele… ca pe niste obiecte greoaie, care trebuie tarate dupa noi si cu care nu stim ce sa facem. Am avut aceeasi reactie in ceea ce priveste intregul meu corp. Nu mai stiam de ce eram acolo si unde ar fi trebuit sa merg. Toate simturile necesare pentru a lua astfel de deciziile erau pierdute. Ele puteau fi reconstruite numai laborios, pe baza amintirilor din trecut. A fost nevoie de o lupta de acest fel pentru a parcurge scurta distanta dintre piata si casa mea. In niciun fel nu am avut sentimentul de a fi beat. Ce am experimentat a fost mai degraba o stingere mentala treptata. Acesta nu a fost deloc inspaimantatoare, dar imi pot imagina ca in cazul anumitor tulburari psihice are loc un proces similar: atata timp cat amintirea existentei individuale este inca prezenta, pacientul care s-a deconectat inca mai poate (intr-o anumita masura) sa-si gaseasca drumul in lume; mai tarziu, atunci cand amintirile dispar si, in final mor, el isi pierde complet aceasta capacitate. La scurt timp dupa ce am intrat in camera mea, imaginea sticloasa a disparut. M-am asezat jos, cu vedere spre fereastra si am fost fermecat: fereastra era larg deschis, perdelele erau diafane si un vant usor din exterior se juca cu aceste voaluri si cu siluetele plantelor cu frunze si ramificatii de pe pervazul din spatele, in lumina soarelui. Acest spectacol ma captiva. M-am “scufundat” in el, vedeam numai aceasta blanda si neincetata ondulare a umbrelor plantelor in soare si vant. Stiam ce era, dar cautam un nume pentru aceasta, o formula, cuvantul „magic” pe care deja il stiam si il aveam: Totentanz – dansul mortii. Asta era ceea ce vantul si lumina imi afisau pe acest ecran diafan. A fost infricosator? Mi-a fost frica? Poate, la prima vedere. Dar apoi o mare veselie m-a cuprins; am auzit muzica tacerii si chiar si sufletul meu dansa cu umbrele in fluieratul vantului. Da, intelesesem: aceasta este perdeaua si tocmai aceste draperii sunt secretul. Prin urmare, de ce sa fie rupt? El, care lacrimeaza doar pentru sine. Pentru ca acolo, in spatele cortinei, este nimic.”

National Geographic – Documentar despre LSD

%d blogeri au apreciat asta: